Cum se taie sticla?

       V-am promis un tutorial foto cu tăierea sticlei, așa că astăzi vă puteți apuca de treabă :). Deși știam această metodă de ceva vreme nu am folosit-o,  a fost și pentru mine the first time. Învățăm împreună :).  So let’s get started! 

cum se taie sticla

Cum se taie sticla?

Materiale necesare: ață mai groasă (cum e cea de tricotat), acetonă, sticle, o foarfecă,  o brichetă, un recipient mic, smirghel, o găleată de 5 litri cu apă (sau orice alt recipient).

             A. Luați o bucată de ață (cât să înfășurați sticla de 3-4 ori) și înmuiați-o în acetonă.

cum se taie sticla

              B. Înfășurați sticla cu ața deja înmuiată în acetonă, acolo unde doriți ca sticla să fie tăiată.

cum se taie sticla

 

               C. Umpleți chiuveta pe jumatate cu apă, sau o galeata de 5 litri, etc.

               D. Luați sticla și o brichetă si dați foc la ață. Mare atenție cu focul!

               E. Mențineți sticla, cât timp arde ața, deasupra chiuvetei sau a galeții, învârtind-o astfel încât să ardă uniform.

               F. Când flacăra se stinge băgați sticla în apă și voila! Gata sticla tăiată!

cum se taie sticla

               G. Pentru un finisaj mai în detaliu luați o bucată de smirghel și finisați tăietura sticlei.

 

              Mie nu mi-au ieșit chiar drepte tăieturile ,cu siguranță când voi avea mai multă experiență vor fi ca cele din pozele prezentate în postul de data trecută, până atunci strâng sticle :). Un tips: pentru o tăiere exactă se poate face și un mic dispozitiv, pe care amplasăm sticla și diamantul de tăiat. Apoi procedura de repetă (foc -> apă -> tăietura perfectă).

cum se taie sticla

cum se taie sticla

Vouă cum v-au ieșit?

Desen pe perete-pasăre Phoenix

În weekend-ul acesta am fost harnică :). Pe lângă bălăceala de la ştrand, de care m-am bucurat extrem de mult, am mai adăugat şi un desen pe perete la portofoliul meu – o pasăre Phoenix cu elemente florale.

Acum câteva săptămâni am fost contactată de Adela, o fostă colegă de generală, care avea un apartament nou renovat, gata să i se aplice accesorii. Aşa că, de comun acord, am găsit un desen pe placul Adelei şi pe care eu îl puteam desena. Rezultatul a fost unul tare drăguţ. Atât de drăguţ că parcă l-aş desena şi la mine în cameră! :D

Etapa I – Mâzgălirea :)

 

Desen pe perete

 

Desen pe perete

 

 

Etapa II – Stratul 2 de culoare

Desen pe perete

 

Etapa III –  Detalii şi retuşare

Desen pe perete

pasare phoenix

Desene pe pereti

     Astăzi m-am hotărât să vă scriu despre desene pe pereți. Și asta pentru că am tot fost întrebată de culori, tehnică, portofoliu, etc. Și am decis să scriu mai multe detalii pentru a vă ține la curent, și pentru a vă informa despre ce pot face pe pereții voștrii:) și nu numai. Aici am să fac o paranteză și menționez că ofer consultanță și de design interior&arhitectura. Nu degeaba când mai merg acasă pe la oameni sunt întrebată foarte des: “Dar asta cum ar trebui să stea? Arată bine acolo în colț?  Sau ar trebui….” și tot felul de astfel de întrebări. Mă bucur că (de cele mai multe ori) le pot oferi oamenilor posibilitați la care ei nu se gândeau. Probabil e normal, pentru că nu degeaba se face specialitate la facultate.

    Și acum să vă arat o parte din ce am realizat eu…în puținul timp în care m-am apucat de așa ceva…cam 6 luni, și, în și mai puținul timp pe care l-am petrecut în Timișoara, pentru că actuala mea mea locație este Viena, aici studiez arhitectura, și într-un final, cam lung, o voi termina. Spun lung pentru că prietenii mei și-au încheiat studenția (majoritatea) acum 3 ani, iar acum au un cv stufos, și au devenit oameni serioși, la casele lor. În timp ce eu sunt înca studentă (arhitectura = 6 ani), cu un cv  aproape “chel” și cu dorința de a mai continua și masterul :)

Dar sa revenim la desene!

Desene pe pereti

Buddha în “oglindă” – simbolizând partea introvertită și cea extrovertită a spiritului uman.

Desene pe pereti

Desene pe pereti

 

Culorile: de obicei folosesc culori de apă pentru a putea fi acoperite de lavabilă. Când doriți să rezugrăviți camera și aveți un astfel de desen, vă recomand să dați un strat peste desen, să lasați să se usuce și apoi aplicați normal lavabila. Desenele le pot realiza și în ulei pe mobilă, acesorii sau chiar pe perete dacă sunteți îndăzneți:) așa veți fi siguri că va rămâne acolo multă vreme.

Desene pe pereti

Subsemnata în plină grație la un festival:). E facut în tuș, pentru că într-o zi în care mă simțeam plină de inspirație am zis să aduc un plus camerei, și neavând culori de apă la îndemană am pus tuș, pentru că arhitecții au tot timpul în biroul lor asa ceva. Voi vedea efectul la rezugrăvire, dar presimt că tata va avea o criza :D

De ce desen și nu stickere?  Aici îmi voi permite să fiu mai critică și să le spun celor care îmi pun această întrebare că mă fac să mă amuz prin această comparație. Cum se poate compara un desen cu un abțibild? E ca și cum ai compara un fruct proaspăt cu unul de plastic. Oare ce are? Că îl pui în coș și arată la fel:|. Asta pe lângă faptul că se pot dezlipi sau, când încercați să le dezlipiți decojesc stratul de lavabil și rămân urme pe perete. Aici menționez că nu spun din experiența proprie, ci de la clienți și cunoștințe, dar puteți încerca, cei care sunteți curioși:D.

Desene pe pereti

Desene pe pereti

De la culoarea verde am plecat și am ajuns la Winamp.

Unde le realizez? Pe la voi pe acasă:) în baruri, pensiuni, hoteluri și oriunde este nevoie de așa ceva, în anumite condiții, bineînțeles.

Desene pe pereti

Desene pe pereti

Desene pe pereti

Element floral romantic, deasupra patului :D

Durata de realizare și prețul : aici nu pot să fiu foarte clară, e foarte relativ, atât timpul, cât și prețul. Se calculează în funcție de dimensiune, model, complexitatea modelului și locația. Spun locația pentru că una e să desenez pe un perete vertical, relativ gol, și alta e să desenez pe tavan. Mulți mă întreabă de un preț aproximativ așa că voi spune că în cele mai multe cazuri prețul unui desen se învârte între 100-150 lei, poate fi și mai puțin, depinde. Iar durata de realizare, tot aproximativă, e de 4-5 ore.

Desene pe pereti

Desene pe pereti

Desene pe pereti

Pomișor tomnatic, vi l-am prezentat și în primul meu post pe blog.

Cam atât pentru astăzi. Voi aștepta un feedback de la voi și sper să îl primesc :)

O zi excelentă și plină de gheața tuturor!

P.S. Azi e ziua iubitului meu drag și scump, și aș dori pentru a 10-a oară să îi spun: La  multi ani, my love!!!!! :-*